Biblia ca armă politică – Când „așa zice Domnul” înseamnă „așa vreau eu”

Se estimează că anual sunt tipărite peste 100 de milioane de Biblii, ceea ce înseamnă peste 11.000 pe oră, adică aproximativ 3 Biblii în fiecare secundă. Aceste cifre arată impactul uriaș pe care Biblia îl are în viaţa oamenilor.

Dar care este impactul oamenilor asupra Bibliei? Este posibil ca ea să devină o armă în confruntările ideologice sau politice actuale? Poate fi transformată Scriptura din Cuvântul lui Dumnezeu în cuvântul oamenilor, pentru a sluji intereselor lor imediate?

Persoanele care luptă împotriva traficului uman dinspre Nigeria spre Italia se confruntă cu o nouă problemă – folosirea religiilor africane ca mijloc de manipulare a victimelor, scria cunoscuta publicaţie The Economist, în ediţia electronică din 22 iunie 2018. Concret, este vorba despre anumite ritualuri voodoo, prin care victimele traficului de persoane sunt puse să jure că vor respecta înţelegerile cu cei care le-au „ajutat” să ajungă în Europa, pentru ca nu cumva, în caz contrar, cele mai cumplite blesteme să vină asupra lor.

Pe mulţi creștini, o astfel de știre i-ar putea determina să fie mândri de religia lor, în care textele biblice nu sunt folosite pentru a manipula sau pentru a-i face pe oameni să susţină lucruri cu care în mod obișnuit nu ar fi de acord. Din păcate însă, acest scenariu pare a fi mai degrabă unul ideal decât real. Biblia este poate cea mai folosită carte pentru a justifica gesturi și acţiuni politice, economice, sociale sau personale, dintre cele mai diverse, pe care publicul le înghite adesea pe nemestecate, legitimând de multe ori lucruri care, altfel, ar fi respinse încă de la început.

O astfel de gândire și o asemenea utilizare nepotrivită a Bibliei pot părea specifice Evului Mediu, dar câteva exemple contemporane vor demonstra că o asemenea percepţie este eronată. Cel mai recent caz notoriu este declaraţia lui Jeff Sessions, procurorul general al Statelor Unite, din 15 iunie 2018, în care cita Romani 13 în sprijinul politicilor antiimigraţie ale președintelui Trump. Sessions afirma: „Îl voi cita pe apostolul Pavel și porunca sa clară și înţeleaptă care spune să ascultăm de legile statului, pentru că Dumnezeu le-a rânduit pentru menţinerea ordinii.” Pe aceeași listă de exemple putem include și sfatul pe care prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, i l-a dat președintelui Franţei, Emmanuel Macron, în decembrie 2017, în sprijinul ideii că Ierusalimul este capitala Israelului: „Poţi citi asta în cea mai bună carte – se numește Biblia.” Și Donald Trump, în calitate de candidat la postul de președinte al SUA, a făcut celebra afirmaţie: „Biblia este cartea mea preferată!”, sugerând că Biblia îi ghidează acţiunile, deși, atunci când a fost rugat să rostească un verset îndrăgit, nu a reușit să citeze corect nici măcar un text biblic din memorie.

Tocmai de aceea, o analiză onestă a felului în care Biblia a fost folosită în mod incorect în diverse situaţii și o cunoaștere a principiilor de bază ale interpretării ei ne pot ajuta să ne evaluăm corect propriile concepţii, dar și discursurile publice în care Biblia este citată în mod abuziv. Dacă Biblia este ceea ce pretinde, adică standardul universal al adevărului, atunci nu credeţi că ar fi înţelept să nu lăsăm înţelegerea ei doar în seama câtorva oameni, fie ei oricât de sinceri sau preocupaţi de viaţa noastră?

Lupta pentru autoritate și fidelitatea faţă de Biblie

Una dintre cele mai vechi probleme legate de interpretarea textului biblic este evident cea a autorităţii – cine are autoritatea finală în interpretarea lui. Răspunsul nu este simplu și nici ușor de acceptat, mai ales într-o societate în care creștinismul crește și se dezvoltă. Încă de la finalul primului secol creștin găsim exemple de creștere a autorităţii episcopului sau prezbiterului local în detrimentul altor surse recunoscute de autoritate, exemple ce se vor înmulţi apoi în secolele ce vor urma. Apostolul Ioan, în una dintre cele mai mici cărţi ale Bibliei, vorbește tocmai despre un astfel de caz, cel al lui Diotref, care nu voia să asculte de apostoli și care îi dă afară din biserică pe cei ce nu sunt de acord cu el.

Formarea unor principii ale interpretării creștine avea să impună, odată cu trecerea timpului, un nou pol de autoritate în biserică – Tradiţia, sau Sfânta Tradiţie, ce adună laolaltă învăţăturile și practicile părinţilor bisericești și pe care clericii le folosesc pentru a-și susţine punctele de vedere, care uneori pot fi diferite de cele ale textului biblic. Dacă, la primul conciliul bisericesc, cel descris în Fapte 15, deciziile s-au luat exclusiv pe baza a ceea a „părut nimerit Duhului Sfânt și nouă”, adică pe baza textului biblic și a interpretării primite prin revelaţie, celelalte concilii ecumenice, convocate după anul 325, aveau să adauge și argumentele tradiţiei și autorităţii episcopale. Împăratul Roman, care timp de secole fusese cinstit ca un zeu pe pământ, simţea și el nevoia de a fi un pol de autoritate în biserică, astfel că împăratul Constantin cel Mare a convocat Conciliul Ecumenic de la Niceea, din anul 325, și tot el l-a prezidat, deși nu era încă botezat în religia creștină. Din păcate însă, toţi acești noi poli de autoritate – clerul, Tradiţia și autoritatea politică – au simţit nevoia să își justifice poziţia prin citarea Scripturii, care era prima sursă de autoritate a bisericii și singura care le putea legitima pe celelalte. Dacă adăugăm la aceasta faptul că Scriptura era totuși destul de puţin accesibilă creștinului de rând, nu doar pentru că singurele exemplare erau cele scrise de mână, ci și pentru că erau destul de puţini cei care știau să scrie și să citească, avem, credem, tabloul complet, al unei societăţi în care Biblia nu mai era importantă prin ceea ce spune, ci prin cum era folosită pentru a susţine persoane sau instituţii în realizarea obiectivelor lor pământești. Religia lui Iisus și a apostolilor a rămas din ce în ce mai mult în urmă faţă de creștinismul popular al Evului Mediu, tocmai prin folosirea Scripturii ca mijloc de susţinere a propriei autorităţi, și nu ca Revelaţia totală și normativă a lui Dumnezeu pentru om.

Inchiziţia, cruciadele sau interzicerea citirii Scripturii din Evul Mediu și-au găsit justificare în citarea abuzivă a unor texte biblice care păreau că susţin astfel de practici. Amestecul de tradiţie și text din predicile și slujbele bisericii din acea perioadă era așa de mare că de multe ori cei care participau la slujbă nu știau ce este de la apostoli și ce este de la părinţii bisericii. În acest context, autoritatea episcopului devenea deplină, tocmai pentru că el pretindea că deţine sursa deplină a autorităţii în cer și pe pământ.

Chiar dacă Reforma Protestantă avea să le aducă oamenilor Biblia tradusă și, deci, accesibilă, și chiar dacă tiparul avea să ajute la răspândirea ei, lupta pentru autoritatea interpretării a continuat. Statul simţea mereu nevoia de a face referire la Biblie pentru a-și susţine politicile sau chiar pentru a modifica textul după nevoile sale. Pe de altă parte, pastorii și teologii încercau să arate adesea că doar ei știu să explice cu exactitate înţelesurile textului biblic. Aceasta i-a dus pe mulţi spre ignorarea sau chiar negarea Scripturii ca sursă de autoritate și spre tratarea ei ca pe orice alt material istoric. Pe de altă parte, biserica, simţind nevoia de ajutor din partea statului, s-a grăbit de multe ori să justifice biblic acţiunile nebiblice ale acestuia, pentru a nu-i pierde susţinerea și favorurile. În același timp, constatând că pierde enoriași, biserica a considerat potrivit în anumite ocazii să își adapteze discursul la așteptările lor, renunţând treptat la fidelitatea biblică pentru frunzele de smochin ale popularităţii și succesului financiar.

Abuzarea Scripturii pe înţelesul tuturor

Poate vă întrebaţi care sunt mijloacele folosite pentru a convinge textul să spună ceea ce doreau utilizatorii lui și care au fost tehnicile folosite pentru a-l forţa să se supună limitelor umane. Manfred Brauch, fost președinte și profesor de teologie la Eastern Baptist Theological Seminary, a publicat în anul 2009 cartea Abusing Scripture, The Consequences of Misreading the Bible (Abuzarea Scripturii: Consecinţele citirii greșite a Bibliei)

„Manfred Brauch, Abusing Scripture, The Consequences of Misreading the Bible, InterVarsity Press, 2009, e-book.”

</div>”>[1], în care prezintă câteva modalităţi prin care textul Scripturii a fost folosit în mod abuziv de-a lungul timpului. Când spunem „abuzare” ne referim la folosirea textului biblic într-un alt context și cu o altă aplicaţie decât cea intenţionată de autori.

Brauch vorbește despre folosirea abuzivă a Evangheliei în ansamblu, despre abuzul selectivităţii, abuzul echilibrului, abuzul cuvintelor și cel al contextului cultural. Poate suna ciudată această împărţire, dar la o analiză atentă lucrurile devin clare. Să le luăm pe rând.

Transformarea Evangheliei într-o evanghelie socială sau într-o evanghelie personală, în care tot ceea ce contează este binele personal este, în concepţia lui Brauch, prima formă în care textul sacru este silit să corespundă unor tipare neintenţionate de autori – adică abuzarea Evangheliei în ansamblu ei. Problemele unor astfel de „evanghelii” stau în faptul că schimbă centrul Evangheliei, așezând omul în locul lui Hristos. Chiar dacă moartea și învierea lui Iisus Hristos au fost pentru mântuirea omului, ele îi cer omului să intre într-o relaţie mântuitoare cu Dumnezeul său, nefiind în ele însele o garanţie a prosperităţii sau a bunăstării. Acceptarea darului lui Dumnezeu în viaţa individului înseamnă schimbare, o schimbare atât de dramatică încât e numită naștere din nou, nu doar o primenire a vechiului stil de viaţă. Or evangheliile care pun în centru omul și bunăstarea lui elimină cu bună știinţă din conţinutul lor ideea de suferinţă și renunţare. Însă și alte „evanghelii” moderne pot fi încadrate aici, precum așa-numita evanghelie a prosperităţii, ce le promite tuturor celor credincioși binecuvântări materiale de invidiat, fără a pomeni mai nimic despre renunţare sau suferinţă.

Abuzul selectivităţii este, în concepţia autorului, „mai subtil decât orice altă formă de abuz dintre cele enumerate”

„Ibidem, 56/625.”

</div>”>[2] și reprezintă, așa cum îi este și numele, citirea și folosirea selectivă a Bibliei pentru accentuarea anumitor aspecte care nu sunt neapărat prezente sau accentuate în textul sacru. Exemplele pe care Brauch le dă aici sunt cele legate de faimoasele dezbateri creștine legate de supunerea faţă de autorităţile guvernamentale, relaţia dintre bărbat și femeie și cea dintre binecuvântările lui Dumnezeu și credinţa personală.

Abuzuri ale selectivităţii au fost des comise în Evul Mediu sau chiar în vremea Reformei, dar probabil mai interesante pentru cititori sunt unele mai apropiate de timpul în care trăim, precum ascensiunea politică a lui Hitler, pe care mulţi pastori și apologeţi germani au susţinut-o făcând trimiteri la Scriptură, sau segregarea dintre albi și negri în Statele Unite, unde fenomenul era dezbătut cu Biblia în bisericile creștine sau în instituţiile patronate de acestea. Dar nu doar în sfera politicului poate fi întâlnită citarea selectivă a Scripturii, ci și în sfera socială și în cea domestică – autorul pomenind două exemple: abuzurile asupra femeilor, socotite ca inferioare bărbaţilor, pentru că, nu-i așa, Biblia zice că „bărbatul este capul nevestei”, sau ideea că a fi credincios înseamnă neapărat a fi bogat, deoarece chiar și în Psalmul 23 ni se promite că nu vom „duce lipsă de nimic”.

Abuzul echilibrului biblic reprezintă, în opinia lui Brauch, folosirea unor doctrine sau învăţături biblice și ignorarea sau diminuarea importanţei altor doctrine sau învăţături complementare. Exemplele oferite aici vizează accentuarea unor păcate în timp ce altele, la fel de grave, sunt ignorate. Este suficient să spunem că furtul, crima sau adulterul sunt în ochii multora mult mai vinovate ca minciuna, mândria sau egoismul. De asemenea, uneori, bisericile creștine tind să accentueze corectitudinea doctrinară, dar să uite lecţia umilinţei și importanţa aplicării practice a dogmelor atât de serios subliniate.

CITESTE MAI MULT: https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/biblia-ca-arma-politica-cand-asa-zice-domnul-inseamna-asa-vreau-eu.html

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s