Sari la conținut
Reclame

Un supraviețuitor al Holocaustului împlinește 100 de ani

Cu cât ne îndepărtăm în timp de Holocaust, rămân tot mai puțini supraviețuitori. Iată însă povestea lui Elias Feinzilberg, la aniversarea sa de 100 de ani. E și un exemplu a ceea ce puteți găsi pe platformele noastre social-mediatice. Supraviețuitorul Elias Feinzilberg a împlinit 100 de ani pe 22 octombrie 2017. „Mă numesc Elias Feinzilberg și m-am născut în Polonia, la Lodz, pe 22 octombrie 1917.” E singurul evreu care a fost în nouă lagăre de concentrare naziste. A supraviețuit tuturor, inclusiv celui din Auschwitz-Birkenau. A scăpat chiar dintr-un marș al morții care a durat două săptămâni, mâncând zăpadă. „Am fost salvat. Dumnezeu m-a ajutat. El mă ajută și mereu Îi cer ajutorul.” Întreaga lui familie suferea de foame în ghetou, așa că a mers să muncească pentru naziști, care i-au promis că vor avea grijă de familia sa, pe care însă n-a mai revăzut-o niciodată. El era cel mai mare dintre șapte frați. „Eram doi frați și cinci surori. Naziștii mi-au ucis toată familia și am rămas singur.” Elias a muncit în lagărele de concentrare și s-a rugat să rămână în viață, hrănindu-se zilnic numai cu un bol cu supă și o felie de pâine. „Armata americană ne-a eliberat pe 1 mai 1945.” Într-o tabără americană, s-a oferit voluntar la bucătărie, ajutând la hrănirea altor 12.000 de supraviețuitori. Acolo a întâlnit-o pe viitoarea lui soție și s-au mutat în Guatemala, unde au locuit 22 de ani. În 1969, au emigrat în Israel. „Sunt foarte fericit că am făcut un lucru în viață: mi-am adus familia în Israel. Iubesc foarte mult Israelul. Aici, fiecare piatră e a mea.” Elias are doi fii, o fiică, șapte nepoți și 18 strănepoți. Elias Feinzilberg e o sursă de inspirație. Are acel zâmbet pe chipul său, iar felul cum se bucură de viață e contagios. Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 203 – 4 noiembrie 2017, la Alfa Omega TV.

Categorii

Stiri

Reclame

ADMIN Vizualizare tot

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: