Sa ne rugam pentru aceste familii indoliate! INCREDIBIL! Mașina în care au ars cei 5 tineri ar fi fost condusă cu 280 km/oră. Victimele, între 15 și 26 de ani, se întorceau de la o petrecere de Halloween!

Viteza foarte mare pare să fi fost cauza cumplitului accident care a avut loc miercuri, în urma căruia au murit cinci tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani.
Accidentul cumplit a avut loc la Ilișești, județul Suceava. Maşina în care se aflau cei cinci a ajuns pe celălalt sens de mers, unde a izbit violent o dubă. În câteva secunde, autoturismul a fost cuprins de flăcari. Victimele, care se întorceau de la o petrecere de Halloween nu au mai apucat să iasă.

Mașina Audi A6 în care se aflau era condusă, se pare, de Ciprian Nasaudeanu, 26 de ani, din Gura Humorului. În mașină se mai aflau Andrei Preluca, Beniam Marian Paraliuc, Emanuel Darius Paraliuc și fata de 16 ani, Simona Lazarovici, potrivit obiectivdesuceava.ro.
Frații stăteau împreună cu bunica lor, după ce mama plecase la muncă în străinătate. Băiatul mai mare terminase liceul și voia să meargă la Academia Militară, arata stirileprotv.ro. Virginia Paraliuc, bunica celor doi frați: “Au venit la poartă și apoi au vorbit la telefon. Mi-au spus: Mamaie, a venit un prieten de-al nostru și mergem până în oras.”
După primele cercetări, criminaliștii au stabilit că șoferul mașinii în care se aflau tinerii circula cu viteză foarte mare și nu există urme de frânare. Mihaela Paraliuc, mătușa celor doi frați: “S-au îmbrăcat, dar nimeni nu a știut unde vor să iasă. Au spus că până în drum, dar s-au dus la discotecă, la Suceava. Șoferul e de vină. Avea 280 de km/h.” 
In urma impactului, alte 3 persoane au fost rănite: șoferul dubitei și 2 persoane din al treilea autoturism.

http://stiri.botosani.ro/stiri/eveniment/incredibil-masina-in-care-au-ars-cei-5-tineri-ar-fi-fost-condusa-cu-280-km-ora-victimele-intre-15-si-26-de-ani-se-intorceau-de-la-o-petrecere-de-halloween.html

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s