Sari la conținut
Reclame

Biserica catolică poloneză le cere credincioșilor să nu sărbătorească Halloween, considerat „un rit păgân”, și care presupune „o negare” a valorilor creștine fundamentale

Biserica catolică poloneză le cere credincioșilor să nu sărbătorească Halloween, considerat „un rit păgân”, și care presupune „o negare” a valorilor creștine fundamentale

Un purtător de cuvânt al Conferinței Episcopale din Polonia le-a cerut marți credincioșilor să nu sărbătorească Halloween, considerat „un obicei păgân străin culturii noastre și care promovează cultul morții”, relatează EFE.
Părintele Pawel Rytel-Andrianik a reamintit cuvintele papei Benedict al XVI-lea, potrivit căruia Halloween „împinge noile generații spre o mentalitate a magiei ezoterice și constituie un atac la valorile spirituale sacre„
El a reamintit că la 1 noiembrie se celebrează, potrivit tradiției catolice, ziua morților în care cei dragi sunt amintiți în familie, fiind o zi de reculegere și de speranță a vieții de după moarte. Potrivit purtătorului de cuvânt al Conferinței Episcopale poloneze, sărbătoarea de Halloween presupune „o negare” a valorilor creștine fundamentale.
Mai multe parohii și instituții poloneze având legături cu Biserica Catolică au organizat marți întâlniri religioase și procesiuni, adresate mai ales tinerilor, ca alternativă la Halloween, conform Agerpres. În ultimii ani, sărbătoarea de Halloween, importată din SUA, cu sculptarea de figuri în dovleac, realizarea de costume și petreceri, a devenit tot mai populară în Polonia, în pofida opoziției Bisericii Catolice.

Categorii

Stiri

Reclame

ADMIN Vizualizare tot

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: