Când iubești, nu socotești

E soarele sus. Ora prânzului. Sau pentru mine micul dejun. Sau poate cina. O noapte de nesomn. Nu am mai dormit așa de puțin din facultate, când m-am trezit la ora 2 jumate noaptea să învăț pentru consiliere. Toată noaptea am căutat răspunsuri, mi-am pus întrebări, m-am întrebat dacă am ales corect. Dacă am dăruit înțelept. Eh, probabil ați avut și voi astfel de nopți. Nopți în care cauți, dar nu ai idee ce. 

Estera s-a trezit în miez bun de noapte. S-a enervat un pic, am râs, am mâncat ciocolată, cum le stă binele fetelor și s-a pus înapoi la somn. Am privit tavanul în continuare. M-am rugat. Și mi-am scris pe inimă ce e iubirea în miez de noapte. Citiți până la capăt pentru a afla ce e iubirea în miez de zi. 

Când iubești nu ești prea obosit pentru un noapte bună și nici prea grăbit pentru un bună dimineața. Ori pentru acel ”cum ești azi?”. Sau pentru acel: ”îmi e dor.”

Când iubești ești mulțumit cu ceea ce ai și nu mai ai ochi pentru alții. 

Când iubești, renunți la timpul tău pentru timpul celuilalt. Pur și simplu îți faci timp, nu oferi timp în timpul liber. 

Când iubești mergi pe jos și trei mile. ”Dacă unui băiat îi place de tine, face distanța asta nu cu trenul, ci pe jos. Asta doar dacă vrea cu adevărat să te vadă.” Din înțelepciunea surioarei mai mici. Și da, mă uit la părinții mei. Nu a mers tati pe jos, dar de la Ștei la Homorog cu semicursa nu e puțin. 

Când iubești, nu uiți. Lucrurile simple, ore, zile, amintiri, dureri, lacrimi, zâmbete, prima strângere de mână, prima ceartă, prima rugăciune împreună. Pur și simplu nu uiți. Dragostea nu uită. 

Când iubești, îți pasă. Îți pasă așa de mult că durerea celuilalt doare. Și stai acolo și îmbrățișezi. Și plângi sau râzi. Tot Estera m-a învățat ceva: ”Dacă aș plânge și eu acum cu tine, nu ar dispărea durerea. Așa că râd, râd ca să îți dau din bucuria mea.” Eh, ce soră înțeleaptă am. Mai înțeleaptă decât mine. 

https://www.boradoroteea.com/single-post/2017/10/19/C%C3%A2nd-iube%C8%99ti-nu-socote%C8%99ti

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s