Camelia Smicală: „Cer public comisiei care va veni în Finlanda la începutul lunii noiembrie sa asculte copiii în prezența unui psiholog competent din România!”

 

Cu câteva zile în urmă am fost la discuții cu cei de la social. Mi s-a spus că din vina mea copiii mei nu se bucură de copilărie. Că amândoi spun că vor acasă doar pentru a-mi face mie pe plac, în realitate ei fiind foarte fericiți la casa de copii. Un mic paradox, ce mai contează… ba nu au copilărie, ba sunt foarte fericiți(mai ales având în vedere ca neoficial au recunoscut ca, copiii au nevoie de terapie și au aranjat sa le fie asigurată psihoterapia făcută de către o asistenta medicală… Nu de un psiholog care ar putea realiza adevărata situație a copiilor). Nu au avut răspunsuri privind progresele făcute de copii, dacă tot au fost smulși din familie spre binele lor. Rapoartele zilnice descriu în orice caz o situație idilică, construită din minciuni.

Realitatea este un pic diferită:

Copiii mei au învățat să se cenzureze, sunt temători, iar despre anumite lucruri evită să vorbească.
Copiii mei așteaptă să vină următoarea comisie din România, și vor să fie ascultați. Ce vor ei să spună oare, ce așteptări au de la această comisie? Recunosc, i-am învățat că au dreptul să fie ascultați.
Copiii mei sunt șantajați: dacă vrei asta, dacă spui sau faci asta, nu o mai vezi pe mama ta!
Mariei i s-a pus în vedere că are de ales: ori merge la biserică și la cursurile de dans, ori se întâlnește cu mine. Dar va primi o cameră mai mare, să se acomodeze…

Lui Mihai i s-a promis că va fi dus la biserică, după care i-au făcut o altă ofertă: la înot cu Maria. Sigur că Mihai a ales a doua variantă, este doar un copil și îi este dor de sora lui, nu? Dar acum vor avea motive să scrie în rapoarte că de fapt, fiul meu nu vrea la biserică.

Mai nou, întâlnirile între Maria și Mihai au loc o dată la trei săptămâni, la fel ca și cele cu Andreea. Contactele prea dese mențin treaz sentimentul de apartenență, așa că se încearcă disoluția ca soluție.

Mama mea, care vorbește aproape zilnic cu ei la telefon, mi-a spus că Mihai suferă permanent de foame: povestește plângând că după supa de la ora 16, la cină primește un iaurt și o felie de pâine, iar el e tot timpul flămând. Când merg la ei, amândoi mănâncă până li se face rău din ceea ce le pregătesc. Doar trei săptămâni visează copiii mei la mâncarea de acasă, nu e mult… Fiul meu nu are curaj să mi spună asta de față cu cei care ne supraveghează întâlnirile !

Procesul de distrugere a copiilor mei continuă: sunt șantajați, mințiți, amenințați, și decredibilizați prin orice metodă posibilă.

Vă rog, nu rămâneți doar spectatori ai suferințelor noastre!Cer public comisiei care va veni în Finlanda la începutul lunii noiembrie sa asculte copiii în prezența unui psiholog competent din România! PS. Atașez poze care arată ce mâncau copiii acasă. Acum se luptă pentru o felie de pâine plina de chimicale

https://www.facebook.com/camelia.smicala

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s