Povestea celor 7 copii crescuți de bunicuța prin ochii Amaliei Ciuciu

Daca imi aduc bine aminte, anul trecut, dupa Craciun, am mers pentru prima data la Tulca. Era seara. Doroteea ne-a asteptat cu foc in soba si pizza delicioasa pe masa. Cand am intrat in camera, am salutat-o pe Esti si pe verisoara ei. Dar mai erau acolo inca 4 ochisori timizi: David si Geanina. Mi s-au  parut atat de frumosi ! In sfarsit ii intalnisem pe copiii despre care tot imi povestea Doro. Mie imi este greu sa ma apropii de copii in general, dar sotul meu Emi a fost cel care a inceput sa sparga gheata. David si Geanina aveau zambetul pe buze, dar nu scoteau nici măcar un cuvant. Totusi erau mandri de jucariile pe care le-au primit de Craciun si ni le-au aratat si noua.

Dupa ceva timp, am fost si la Sabolciu, cu toata echipa, sa vedem si restul familiei. Era intuneric. Noroi. Frig. Am intrat in casa. Soba mica de la intrare mai aducea putina caldura. Incet, lumina lanternelor ne-a ajutat sa ne facem o idee despre conditiile in care traiesc acesti copii: fara lumina, fara apa, fara prea multa caldura, in mizerie, doar doua camere. De rusine si de mila, nu am putut nici de data asta sa ma deschid. Chiar nu stiam cum sa ma port. Tot Emi a fost primul care s-a apropiat de ei. E bine ca ne completam. Dar parca imi era ciuda pe Doro. Era vesela, era in largul ei inconjurata de copii. Ei simt cand sunt iubiti. Si chiar au nevoie de dragoste…

David si-a scos din nou masinuta teleghidata, sa o arate si fratiorilor. Ne asteptam sa iasa cearta, dar n-a fost nicio neintelegere. Dimpotriva. S-au distrat bine. La un moment dat, erau sub masa, si cand David s-a ridicat, a dat cu capul. Fratiorul cel mai mic l-a imbratisat si l-a mangaiat cu manutele lui, asa cum stia el. Cand l-am vazut, ne-a fost atat de drag. La intoarcere, imi spunea Emi :

„Vezi, de multe ori, cel care nu are stie sa imparta si sa se bucure. Noi avem de toate si ne suparam asa de usor.”

Le-am tot observat pe fete. Sunt asa frumoase. Geanina are ceva deosebit. Dar e foarte timida. Atat de timida incat nu poate manca absolut nimic daca este in prezenta unor straini. Si chiar dupa ce ne-am intalnit de mai multe ori, nu vorbeste si nu mananca. Chiar o fi din cauza timiditatii? Sau e in legatura cu vreo trauma? Nu stiu. Cert este ca are nevoie de timp ca sa se simta in siguranta. In schimb, David, nu are probleme cu mancarea! Intr-o seara am iesit la Mc, si n-a lasat paharul de suc pana nu l-a terminat. L-a baut si pe al Geaninei. Mi se pare ca a mancat si o parte din meniul ei!

Cand am serbat ziua Cristinei, copiii au infulecat tortul cu atata pofta! S-au bucurat foarte mult de lumanari si de baloanele colorate. Fetita asta e tare draguta. Am cunoscut-o putin mai bine de 1 Mai, cand au facut tinerii de la Tulca o iesire la Orvisele, frumosul sat al bunicilor mei. Am facut o plimbare, care s-a transformat in drumetie. Copiii nu s-au plans. Chiar cred ca s-au distrat. Dar am fost toti rupti de oboseala.

Acestea sunt cateva franturi de amintiri cu acesti copii. Inca nu am apucat sa-i cunoastem prea bine pe toti, dar putinul timp care l-am petrecut cu ei ne-a ajutat sa ne reevaulam viata, motivele de bucurie si de ingrijorare, si din pacate, ne-am dat seama ca uneori alergam dupa lucruri fara valoare. Acesti copii ne-au invatat ca nu trebuie sa ai multe lucruri ca sa fii multumitor si sa traiesti cu recunostinta.

CITESTE MAI MULT: https://www.boradoroteea.com/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s