Mexicul, ingenuncheat din nou de un cutremur devastator

Un alt cutremur a îngenuncheat, din nou, Mexicul, distrugând clădiri și luând viața a aproximativ 300 de oameni. Localnicii încearcă să facă față situației și să reconstruiască cu ajutorul celor de la CBN Disaster Relief. Oamenii au capturat primele momente de după cutremur cu telefoanele mobile. Oamenii caută supraviețuitori în Jojutla, Morelos, un oraș situat aproape de epicentrul cutremurului. Areli Paz: Cum e posibil ca oamenii pe care îi cunoșteam de ani de zile să nu mai fie cu noi? Nu am putut să îi ajutăm. În timp ce oamenii au așteptat ca autoritățile să decidă dacă se pot întoarce în siguranță în casele lor, mulți i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru cei care și-au riscat viața pentru a-i ajuta pe alții. José Mendes: Un vecin din firma de alături a dărâmat ușa pentru că soția mea și cei doi copii rămăseseră blocați. Acest magazin de cartier este pe cale să se prăbușească. Autoritățile au închis această zonă. Am întâlnit o familie care a încercat cu disperare să salveze câte ceva din posesiunile lor. Nadia era cu sufletul la gură în timp ce soțul ei încerca să salveze câte ceva din posesiunile lor. Nadia: El încearcă să recupereze cât poate. Camera noastră a rămas intactă, dar camera surorii mele s-a prăbușit. Am dărâmat ușa ca să putem ieși. Clădirea unde au locuit ar putea să se prăbușească oricând. Nadia a înțeles acest fapt după ce a realizat această scurtă înregistrare în casă cu telefonul ei. Acum, asemenea multora, ea este nevoită să plece. La 140 km de Ciudad de México , autoritățile și voluntarii lucrează neobosiți, sapă, ascultă și caută cu atenție semne de viață sub dărâmăturile acestei școli. Abimelec și fratele său au fost salvați. Ne-am întâlnit cu el când cei de la CBN Disaster Relief au dus mâncare la spital unde oamenii au așteptat să afle noutăți despre cei dragi. Mulți au fost răniți în timpul cutremurului și mulți sunt încă dați dispăruți. Abimelec l-a rugat pe unul dintre voluntari să se roage pentru fratele său care era încă la terapie intensivă. În prezent, Mexicul are mai mare nevoie de rugăciune decât de utilaje, voluntari și mâncare. Știre difuzată în emisiunea Mapamond creștin 689 -1 octombrie 2017, la Alfa Omega TV. Ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s