Tony Berbece: Asta m-a făcut din nou să ies pe stradă și să lupt pentru familie, pentru normalitate

Împreună cu un prieten bun am dat astăzi prin București pliante pentru susținerea familiei. Am văzut tinerii care susțin familia condamnați de un ziar care „cântă” la masa care dă mai mult. Am văzut astăzi cum un post TV (Antena 3) vărsa gunoaie în sufletele oamenilor, făceau rating cu niște suflete rătăcite care ziceau că se iubesc deși amândoi erau trecuți în buletin ca fiind bărbați. Asta m-a făcut din nou să ies pe stradă și să lupt pentru familie, pentru normalitate.

Am avut ocazia să vorbim cu oameni de toate vârstele, cu adolescenți zglobii pe care i-am îndemnat să trăiască frumos și cu reverență față de Dumnezeu, am vorbit cu tineri în căutarea partenerului de viață pe care i-am încurajat să întemeieze familii și să facă copii pe care să-i crească frumos.

A fost un deliciu să vorbesc cu un domn pensionar. Mi-a spus că apreciază mult ceea ce facem și ne urma motivându-i și pe alții să susțină normalitatea și să lupte cu degradarea morală.

O tânără a spus că nu va face copii în lumea asta stricată. I-am spus că ai noștri copii sunt soluția, ei vor schimba ceva cu ceea ce noi le punem în suflete. I-am dat să asculte Profides și poate că acest lucru o va ajuta. :)

Implică-te și tu, diavolul vorbește prea mult astăzi prin oamenii lui stricați ca tu să-ți permiți luxul de a tăcea!

https://www.facebook.com/tony.profides

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s