CRISTIAN IONESCU: IAR E PUTIN, CAREVASĂZICĂ…

A apărut un videoclip cu acest domn Pîrvulescu. Cum se exprima și duduia Pippidi și alții, iacă ce zise și dumnealui:

CRISTIAN PÎRVULESCU ASOCIAZĂ DRAMA FAMILIEI BODNARIU CU TOTALITARISMUL NAZIST, INSTRUMENTALIZAREA FRICII, ATACAREA VALORILOR EUROPENE ŞI INFLUENTE DIN PARTEA RUSIEI.

Cristian Pîrvulescu, cunoscut analist politic şi profesor la Facultatea de Stiinţe Politice din cadrul SNSPA, membru fondator al platformei RESPECT, organizaƫie creată cu scopul de a contracara Coaliƫia pentru Familie şi organizarea referendumului prin care căsătoria este definită ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, a declarat de curand intr-un interviu urmatoarele:

„Este vorba de o fractură logică, tipică campaniilor totalitare, în care se încearcă punerea în coliziune a unor valori. Nu e pentru prima oară când se întâmplă lucrul ăsta. De fapt, ceea ce ne-a înspăimântat pe mulţi, este că vom găsi elemente ale acestei ideologii în trista perioadă dintre cele două războaie mondiale, care a permis totalitarismelor, dar în special totalitarismului nazist să ajungă la putere.

Vorbim aici despre instrumentalizarea unor frici. Şi s-au creat frici. În România aceste frici au fost create după un pattern, după un model care a fost folosit şi în alte ţări în timp, nu imediat.

Momentul cel mai apropiat care poate să explice cum a fost sensibilizată opinia publică este celebrul caz Bodnariu – când valorile occidentale au fost atacate. Ideea drepturilor copilului a fost pusă în contradicţie cu tradiţia, cu tradiţia familiei ortodoxe, care consideră că bătaia este ruptă din Rai, şi pe baza acestei situaţii prin care s-a creat o stare de opinie, s-au făcut pregătirile pentru ca în anul electoral 2016, două alegeri au avut loc în România în anul 2016, cele locale şi cele parlamentare, să înceapă o campanie mai vastă. Acea campanie mai vastă a fost campania Coaliţiei pentru Familie. Cazul Bodnariu nu este un caz izolat. Cazul Bodnariu poate fi regăsit în foarte multe alte state care se află în zona Europei Centrale…

citeste mai mult: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2017/09/16/iar-e-putin-carevasazica/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s